Împerecherea la câini: când se face, cum decurge și ce riscuri există

Împerecherea la câini reușește doar într-o fereastră scurtă din ciclul femelei și doar dacă ambii câini sunt maturi, sănătoși și verificați de medicul veterinar. Restul — locul, momentul din zi, cine pe ce teritoriu — contează mult mai puțin decât se crede.

Am scris ghidul ăsta pentru proprietarii care se gândesc pentru prima oară la o montă și care descoperă că nimeni nu le explică partea practică: la ce vârstă, în ce zile, ce se întâmplă efectiv și ce urmează după.

La ce vârstă se poate împerechea un câine?

Nu la primele călduri. Primul ciclu de călduri apare de obicei între 6 și 24 de luni, mai devreme la rasele mici. Faptul că o cățea poate rămâne gestantă nu înseamnă însă că e pregătită: medicii specializați în reproducție recomandă în general să nu se monteze la primul ciclu, ci de la al doilea sau în jurul vârstei de 2 ani. Un motiv practic în plus: evaluarea definitivă a șoldurilor și a coatelor se poate face abia după 24 de luni, deci mai devreme nu aveți tabloul complet.

La masculi, fertilitatea apare între 6 și 18 luni, mai devreme la rasele mici și mai târziu la cele mari — practic, un mascul de talie mică poate lăsa o femelă gestantă de pe la 6 luni.

Diferența dintre „poate” și „ar trebui” e importantă. O cățea de un an poate rămâne gestantă, dar corpul ei încă crește. O gestație suprapusă peste creștere înseamnă pui mai slabi și o mamă epuizată.

Talia schimbă calculul: rasele mici se maturizează mai repede, cele mari și giganțe au nevoie de mai mult timp — la un ciobănesc sau la un dog, doi ani nu e exagerat.

Ciclul de călduri: când este fertilă femela

Nu există o zi fixă a căldurilor la care cățeaua e fertilă. Momentul ovulației variază mult de la o cățea la alta și chiar de la un ciclu la altul la aceeași femelă, așa că socoteala pe calendar, pornind de la prima zi de sângerare, nu e de încredere.

Semnele se schimbă pe parcurs. La început vulva se umflă și apare o secreție sângerie, iar femela respinge masculul. Pe măsură ce se apropie ovulația, secreția se decolorează, devine mai apoasă, iar cățeaua începe să accepte apropierea — își mută coada într-o parte când e atinsă pe spate.

Nici comportamentul nu e un indicator sigur: durata perioadei în care femela acceptă masculul variază mult și nu se suprapune neapărat peste zilele fertile. Metoda clinică cea mai fiabilă pentru estimarea ovulației este dozarea progesteronului din sânge, repetată la intervalele recomandate de medic și, în unele cazuri, asociată cu citologia vaginală. Medicul vă spune, pe baza rezultatelor, în ce zile se face monta — de obicei două monte, la câteva zile distanță. Costul testării este de regulă mai mic decât costurile și timpul pierdut în cazul unei monte ratate.

Căldurile revin, în general, la 6–8 luni. La rasele mari intervalul e mai lung.

Partea mai puțin romantică a perioadei: sângerarea durează zile bune și se vede prin toată casa. Chiloții protectivi cu tampoane absorbante rezolvă problema fără să stânjenească cățeaua și sunt de departe cea mai simplă soluție pentru cele două-trei săptămâni cât ține episodul.

Cum decurge monta naturală, pas cu pas

Cel mai simplu e să lași cei doi câini să se cunoască într-un spațiu liniștit, fără alți câini în jur și fără public. Tradiția spune că femela se duce la mascul, pentru că el se descurcă mai prost pe teren străin — și, în practică, chiar funcționează mai bine așa.

• Plimbare scurtă împreună, cu lesa, ca să se obișnuiască unul cu celălalt.
• Lăsați-i liberi într-un spațiu îngrădit și nu interveniți decât dacă apare agresivitate.
• Dacă femela e în momentul potrivit, îl va accepta fără să fie nevoie de ajutor.
• Repetați la 24–48 de ore. A doua montă crește semnificativ șansele, pentru că acoperă și eventuala diferență față de momentul ovulației.

Ce nu funcționează: forțarea. Dacă femela se opune constant, cel mai probabil nu e încă momentul. Insistența transformă experiența într-una traumatizantă pentru amândoi și nu rezolvă nimic.

Cât durează împerecherea și de ce rămân câinii blocați

Actul propriu-zis durează câteva minute, dar imediat după cei doi câini rămân lipiți spate în spate de la câteva minute până la aproximativ o oră. Se numește nod copulator, este perfect normal și nu trebuie întrerupt.

Explicația e anatomică: la baza penisului există o porțiune care se mărește în timpul montei și rămâne așa până la final. Practic, cei doi câini nu se pot desprinde chiar dacă vor.

E momentul în care proprietarii se sperie cel mai tare și fac cea mai mare greșeală. Nu încercați să-i despărțiți. Nu turnați apă pe ei, nu trageți de zgărzi, nu îi speriați. Tracțiunea în acel moment produce leziuni serioase la amândoi.

Ce puteți face: stați aproape, vorbiți calm, țineți-i pe loc dacă unul dintre ei se agită și asigurați-vă că nu se apropie alți câini. Se vor desprinde singuri.

Ce trebuie verificat înainte de montă

Lista e scurtă și nu se negociază niciun punct din ea:

• Consult veterinar pentru ambii câini, nu doar pentru femelă.
• Vaccinuri și deparazitări la zi — gestația nu e momentul să le faci.
• Testarea pentru Brucella canis, la amândoi. E o infecție care se transmite la montă, provoacă avorturi și infertilitate, nu se poate vindeca sigur și se transmite și la om. Un rezultat pozitiv înseamnă că monta nu se face.
• Verificări specifice rasei, acolo unde există predispoziții cunoscute: displazie de șold și de cot, probleme oculare, afecțiuni cardiace, teste genetice. Evaluarea definitivă a șoldurilor și a coatelor se poate face abia după 24 de luni — înainte se obțin doar rezultate preliminare.
• Condiție fizică bună la femelă. Nici prea slabă, nici supraponderală — excesul de greutate crește riscul de fătare cu complicații.
• O discuție onestă despre riscul de distocie, dacă femela a mai avut o fătare dificilă, are bazinul deformat după o fractură veche sau este dintr-o rasă cu botul scurt. La bulldog, mops, boston terrier sau chihuahua, proporția fătărilor care ajung la cezariană e foarte mare.
• O înțelegere scrisă cu proprietarul celuilalt câine, dacă nu sunt amândoi ai voștri.

Dreptul de montă: ce înseamnă și cum se stabilește

Atenție, „dreptul de montă” înseamnă două lucruri diferite, iar confuzia dintre ele produce cele mai multe neînțelegeri. Aici vorbim despre înțelegerea comercială: ce primește proprietarul masculului în schimbul montei, de obicei o sumă de bani sau un pui din fătare. Partea de acte se numește altfel — declarația de montă — și o explic mai jos, în secțiunea despre lege.

Mai există un al treilea sens, cel care contează dacă vreți pedigree: dreptul de reproducție recunoscut de Asociația Chinologică Română. Nu se cumpără și nu se negociază — se obține prin calificative luate în expoziții, de la trei arbitri diferiți, la trei competiții („excelent” la masculi, minimum „foarte bun” la femele), la care se adaugă probele și testele de sănătate cerute pentru rasa respectivă. Condițiile diferă de la o rasă la alta, așa că înainte de montă întrebați asociația teritorială ce anume se cere în cazul vostru. Am detaliat procedura în articolul despre tipurile de pedigree și obținerea dreptului de reproducție.

Nu există un tarif standard. Depinde de rasă, de actele câinelui, de rezultatele lui la expoziții și, sincer, de cât de căutat e. Un mascul cu pedigree și titluri valorează altfel decât unul fără acte.

Indiferent de variantă, patru lucruri merită scrise negru pe alb înainte:

• Ce se întâmplă dacă femela nu rămâne gestantă — se repetă monta gratuit la următoarele călduri sau nu.
• Câte încercări sunt incluse în înțelegere.
• Dacă plata e un pui: cine alege, al câtelea din ordinea nașterii și la ce vârstă e predat.
• Ce acte pune la dispoziție fiecare parte.

Discuțiile pe cuvânt merg bine până apare prima neînțelegere, iar atunci suferă câinii, nu oamenii.

Riscuri și situații în care monta nu e o idee bună

Nu orice câine sănătos ar trebui să aibă pui. Câteva situații în care răspunsul e clar nu:

• Femela e la primele călduri sau, dimpotrivă, a trecut de vârsta la care o gestație e sigură.
• Unul dintre câini are o afecțiune ereditară cunoscută, care se transmite mai departe.
• Rasa are un istoric de fătări dificile și nu aveți un medic veterinar disponibil pentru o eventuală cezariană.
• Nu aveți unde să meargă puii. E cel mai puțin discutat motiv și cel mai serios.

O fătare merge bine în majoritatea cazurilor, dar „majoritatea” nu înseamnă „toate”. Merită să aveți numărul unui cabinet care răspunde și noaptea.

Ce urmează după montă: gestația și pregătirea pentru fătare

Gestația durează în medie 63 de zile socotite de la ovulație. Raportat la data montei, însă, intervalul e mult mai larg — între 58 și 72 de zile — pentru că ovulația nu are loc neapărat în ziua montei, iar spermatozoizii supraviețuiesc câteva zile. De asta data fătării se poate estima cu adevărat doar dacă ovulația a fost stabilită prin analize. Confirmarea gestației se face ecografic de la 25–30 de zile.

Primele patru săptămâni nu cer nimic special: hrana obișnuită, plimbări normale, fără efort intens. Din săptămâna a cincea încolo, necesarul de energie crește simțitor, iar porția obișnuită nu mai ajunge.

Recomandarea uzuală e trecerea, treptat, pe o hrană pentru pui sau pe una declarată pe etichetă pentru „toate etapele de viață” — acestea au densitatea calorică și echilibrul de nutrienți de care are nevoie în ultima parte a gestației și în alăptare. Verificați pe ambalaj că produsul e declarat potrivit pentru creștere și reproducție. De exemplu Gemon Puppy&Junior cu pui și curcan, la conservă, dacă vreți să testați acceptanța pe o cantitate mică, sau Gemon Dog Junior cu pui și orez la sac, dacă aveți deja o cățea de talie mare și o fătare numeroasă. Se dă în mese mai mici și mai dese, pentru că spre final nu mai are loc fizic pentru porții mari.

Nu dați calciu suplimentar în timpul gestației. Pare logic și e una dintre cele mai răspândite greșeli: efectul este exact invers. Aportul suplimentar de calciu dereglează mecanismul care mobilizează calciul din oase, iar când vine alăptarea și necesarul explodează, organismul nu mai reușește să compenseze. Rezultatul poate fi eclampsia — hipocalcemie postpartum, o urgență medicală care apare de obicei la 2–3 săptămâni după fătare. O hrană completă și echilibrată acoperă tot necesarul. Calciul se dă doar dacă îl indică medicul veterinar și, de regulă, abia după fătare.

Cu două săptămâni înainte de termen, pregătiți locul: un spațiu retras, cald, ferit de curent, unde femela să se poată izola. Multe cățele își aleg singure colțul, iar un culcuș cu marginile joase e mai practic decât o cutie înaltă, pentru că puii nu rămân blocați.

Sub culcuș și în jurul lui merită puse covorașe absorbante. Fătarea nu e o treabă curată, iar posibilitatea de a schimba stratul de dedesubt fără să muți mama și puii vă va scuti de mult efort în primele zile.

Merită să aveți la îndemână, pentru orice eventualitate, lapte praf pentru cățeluși și un biberon cu tetine. Nu sunt însă lucruri de folosit din rutină. În primele 24 de ore puii trebuie neapărat să sugă colostru de la mamă — de acolo își iau apărarea împotriva bolilor, iar după această fereastră intestinul lor nu mai absoarbe anticorpii. Un pui răcit nu se hrănește până nu e încălzit: riscă să regurgiteze și să aspire laptele. Înainte să începeți hrănirea cu biberonul, vorbiți cu medicul veterinar — el vă spune cantitatea, frecvența și tehnica.

Situațiile în care chiar sunt necesare: pui rămași fără mamă, mamă fără lapte sau bolnavă, recuperare după cezariană, fătări foarte numeroase, pui care nu cresc în greutate. Se întâmplă ca mama să nu aibă lapte suficient în primele zile sau ca o fătare numeroasă să ceară completare, iar acestea nu sunt lucruri pe care le găsești la 3 dimineața.

Alternativa: castrarea

Dacă nu vreți pui, sterilizarea rezolvă problema definitiv. Merită însă spus exact ce elimină și ce doar reduce, pentru că cele două se confundă des.

La femelă, operația elimină riscul de piometru — o infecție gravă a uterului, deloc rară la cățelele nesterilizate — și riscul de tumori ovariene și uterine, pentru că organele sunt îndepărtate. Reduce și riscul de tumori mamare, cu atât mai mult cu cât se face mai devreme, deși cât de mult anume nu se știe cu precizie: cifrele care circulă provin dintr-un studiu vechi, iar o revizuire sistematică le-a considerat slab susținute.

La mascul, castrarea elimină riscul de tumori testiculare și previne mărirea benignă a prostatei și problemele legate de ea. Nu protejează însă de cancerul de prostată.

Pe partea de comportament, la masculi operația reduce de obicei tendința de a fugi de acasă, de a marca cu urină și de a călări. Nu e o soluție pentru agresivitate — dovezile sunt mixte, iar organizațiile veterinare sunt explicite că sterilizarea nu se face ca tratament pentru problemele de comportament.

Există și un revers. La rasele mari și gigante, sterilizarea foarte devreme, înainte ca oasele să termine de crescut, a fost asociată cu un risc mai mare de probleme articulare — ruptură de ligament încrucișat, displazie. La rasele mici acest risc nu apare. Pentru câteva rase s-a observat și un risc oncologic mai mare, dar rezultatele diferă mult de la rasă la rasă și provin dintr-un singur spital universitar, deci nu se generalizează. Concret: la un câine sub 20 kg intervenția se face de obicei în jurul vârstei de 6 luni sau înainte de primul ciclu, iar la unul peste 20 kg după oprirea creșterii, tipic între 9 și 15 luni. Momentul exact se stabilește cu medicul veterinar, în funcție de rasă, talie și sex.

Pentru recuperarea de acasă veți avea nevoie de un guler protector, ca să nu ajungă la copci. Se ia pe măsură, în funcție de circumferința gâtului, și e util să fie cumpărat înainte de intervenție, nu după.

Ce te obligă legea și ce ține doar de înțelegerea dintre voi

Sunt trei lucruri diferite, des confundate: microciparea e obligatorie prin lege, pedigree-ul e opțional, iar dreptul de montă nu are o reglementare proprie — e un simplu contract între doi oameni.

Microciparea și înregistrarea puilor — obligatorii

Identificarea prin microcip și înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) sunt obligatorii pentru toți câinii cu stăpân din România. Obligația vine din art. 13³ din O.U.G. nr. 155/2001, iar procedura e reglementată prin normele aprobate prin Ordinul ANSVSA nr. 1/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru pui, termenul este de 90 de zile de la fătare — sau mai devreme, dacă sunt vânduți, dăruiți ori scoși în spații publice înainte de împlinirea acestui termen. Procedura se face de către medicul veterinar, iar înscrierea în RECS se face în cel mult 5 zile de la implantarea microcipului.

Practic: nu puteți da un pui mai departe fără microcip. Vânzarea, cumpărarea sau donarea câinelui se notifică medicului veterinar utilizator al RECS în 7 zile. Separat de asta, și fostul, și noul proprietar au obligația să ceară actualizarea datelor din RECS pe numele și adresa noului stăpân — pentru acest pas norma nu prevede un termen anume, dar e în interesul amândurora să nu-l amâne.

Nu sunt formalități fără consecințe: lipsa microcipului și lipsa înregistrării în RECS se sancționează, ambele, cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei (art. 14 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 155/2001). Amenda mai mare, de 5.000–10.000 de lei, se aplică în alte situații — printre care nesterilizarea câinilor de rasă comună și a metișilor.

Pedigree-ul — opțional, dar cu reguli stricte dacă îl vreți

Pedigree-ul nu e obligatoriu. Nimeni nu vă poate obliga să înscrieți o fătare. Dar dacă vreți acte pentru pui, regulile Cărții de Origine Română (C.O.R.), administrată de Asociația Chinologică Română, nu admit excepții:

• Ambii părinți trebuie să fie deja înscriși în C.O.R. și să aparțină aceleiași rase. Un mascul fără acte anulează din start posibilitatea de pedigree pentru toată fătarea.
• Declarația de Montă și Fătare (DMF) se transmite asociației din care faceți parte cu cel puțin 3 zile înainte de montă, nu după. Se completează cu datele ambilor genitori și se semnează de proprietarii amândurora. Netransmiterea ei atrage neînregistrarea montei și a puilor.
• Vârsta minimă admisă pentru montă este de 15 luni, la mascul și la femelă, iar vârsta maximă la femele este de 8 ani (cu excepții pe rase).
• Fătarea se declară medicului veterinar în maximum 10 zile, împreună cu numărul de pui, și se anunță și asociației.
• Se admit cel mult 3 fătări într-un interval de 2 ani de la aceeași femelă, cu o pauză de un ciclu între ele.
• Câinii înscriși în C.O.R. trebuie identificați obligatoriu.

Cum se stabilește că doi câini sunt de aceeași rasă

Nu după cum arată. Un câine aparține unei rase doar dacă e înscris în registrul acelei rase. Aspectul nu contează, iar testele ADN comerciale de identificare a rasei nu au valoare oficială — regulamentul C.O.R. nici măcar nu le menționează.

Asta răspunde la o nedumerire firească: dacă pedigree-ul e opțional, cine hotărăște ce rasă are câinele? În afara registrului, nimeni. Rasa nu e o însușire pe care o constată cineva privind câinele, ci o descendență documentată.

• Ambii părinți înscriși în C.O.R. — puii intră în registrul principal, cu ascendența cunoscută pe minimum trei generații și pedigree complet.
• Un părinte neînscris — puii nu mai pot intra în registrul principal. Rămâne registrul destinat exemplarelor cu genitori necunoscuți sau neînregistrați, unde apartenența la rasă o stabilește un arbitru chinologic, nu proprietarul. Documentul rezultat poartă mențiunea „Necunoscut” în dreptul strămoșilor lipsă, iar descendenții rămân acolo până se completează cele trei generații.

Concluzia practică e dură, dar merită spusă limpede: un câine care arată impecabil a ciobănesc german, dar nu are acte, oficial nu este ciobănesc german — e un câine de origine necunoscută. O montă cu el dă pui fără pedigree, oricât de bine ar arăta părinții.

De aceea prima întrebare pusă celuilalt proprietar nu e „ce rasă e”, ci „are pedigree și îmi arăți actele”. Despre traseul de intrare în registru pentru câinii fără genitori cunoscuți am scris în articolul despre certificatul de tipicitate. Denumirile registrelor s-au schimbat în timp, așa că verificați forma actuală la asociația chinologică teritorială.

Termenul este partea care scapă cel mai des: Declarația de Montă și Fătare trebuie transmisă asociației chinologice teritoriale cu cel puțin 3 zile înainte de montă. Dacă termenul nu este respectat, monta și puii rezultați nu vor putea fi înregistrați pentru eliberarea pedigree-urilor.

Am detaliat procedura, pas cu pas, în articolul despre declarația de montă și de fătare. Despre cazul particular al pedigree-ului fără genitori cunoscuți am scris separat, în articolul despre certificatul de tip C.

Declarația de montă — actul oficial, care nu e același lucru cu „dreptul de montă”

În regulamentele chinologice există Declarația de Montă și Fătare, formularul tipizat al Asociației Chinologice Române folosit pentru documentarea reproducției și identificarea genitorilor, a puilor și a proprietarilor. Ăsta e actul. Cine trebuie să o semneze, ce documente se atașează și cum decurge înregistrarea cuibului am explicat pe larg în articolul despre declarația de montă și fătare.

Termenul „drept de montă” nu apare definit în lista oficială de termeni a AChR. E o expresie din vorbirea curentă pentru înțelegerea comercială. Regulamentul vorbește, în schimb, despre „prestarea de servicii de montă” atunci când definește crescătorul.

Diferența, pe scurt:

• Declarația de Montă și Fătare — formular tipizat, se transmite asociației teritoriale cu cel puțin 3 zile înainte de montă, semnat de proprietarii ambilor genitori. Fără ea, fătarea nu se înregistrează și puii nu primesc pedigree. E o cerință a Asociației Chinologice Române, nu o obligație față de stat: nedepunerea ei nu atrage nicio amendă, doar lipsa actelor pentru pui.
• „Dreptul de montă” — cât și cum plătiți. Nu e reglementat de nimeni, e o convenție între doi oameni.

Legătura dintre ele e semnătura. Proprietarul masculului semnează declarația, iar dacă nu o face, fătarea rămâne fără acte. De aici vine forța reală a înțelegerii comerciale în lumea câinilor cu pedigree — și de aici lipsa ei completă în afara acestei lumi, unde nu există niciun formular de semnat.

Pot să-mi împerechez câinele dacă nu are pedigree?

Da. Nicio lege din România nu condiționează împerecherea a doi câini de existența pedigree-ului sau a vreunui act care să le ateste rasa. Sistemul chinologic e privat și asociativ, nu o autorizare de stat. Doi câini fără acte pot fi împerecheați legal, iar puii rezultați sunt câini perfect legali — doar fără pedigree.

Ce nu dispare, indiferent de existența pedigree-ului, sunt obligațiile legale de identificare menționate mai sus: microciparea, înregistrarea în RECS în termen de 90 de zile de la fătare și, în orice caz, înainte de vânzarea sau donarea puiului, precum și notificarea medicului veterinar în termen de șapte zile de la schimbarea proprietarului. Lipsa microcipului și neînregistrarea în RECS se sancționează, fiecare, cu amendă între 2.000 și 5.000 de lei.

Iar dacă creșterea și vânzarea de pui devin o activitate repetată, nu o întâmplare, intrați în alt regim — cu obligații sanitar-veterinare și fiscale proprii. Aia e o discuție de purtat cu un contabil și cu direcția sanitar-veterinară județeană, nu una de rezolvat dintr-un articol.

Regulile de mai sus erau valabile la data publicării. Termenele și procedurile se pot modifica, așa că verificați-le cu asociația chinologică teritorială și cu medicul veterinar înainte de a vă baza pe ele.

Întrebări frecvente

Cât de des intră o cățea în călduri?

De regulă la 6–8 luni, deci de aproximativ două ori pe an. La rasele mari intervalul poate fi mai lung.

Poate rămâne gestantă dintr-o singură montă?

Da. O singură montă în fereastra fertilă e suficientă. De aceea o „scăpare” de câteva minute în curte are consecințe reale.

Ce fac dacă monta a fost accidentală?

Mergeți la medicul veterinar cât mai repede. Există opțiuni, dar au sens doar în primele zile și numai sub supraveghere medicală.

Cum aflu dacă un câine e de rasă pură sau metis?

Oficial, doar prin acte. Nu există o evaluare vizuală pe care o poate face proprietarul, iar testele ADN de rasă vândute comercial nu sunt recunoscute de registrul chinologic. Fără pedigree, câinele e considerat de origine necunoscută, oricât de tipic ar arăta.

Se pot împerechea câini de rase diferite?

Da, fizic e posibil între majoritatea raselor. Problema apare la diferențele mari de talie, unde o femelă mică purtând pui mari ajunge la o fătare periculoasă.

Toți puii dintr-o fătare au același tată?

Nu neapărat. Dacă femela a fost montată de mai mulți masculi în aceeași perioadă fertilă, puii pot avea tați diferiți.

Surse și verificare

Partea medicală din acest articol e informativă și nu înlocuiește consultul veterinar. Pentru montă, gestație, fătare și sterilizare, deciziile se iau împreună cu medicul care vă cunoaște câinele.

Informațiile despre reproducție, alimentația în gestație, îngrijirea nou-născuților și sterilizare sunt verificate în Merck Veterinary Manual, la Cornell Riney Canine Health Center, UC Davis School of Veterinary Medicine și în ghidurile American College of Veterinary Surgeons și AAHA.

Partea de reglementări chinologice provine din Regulamentul A.Ch.R. de creștere a câinilor de rasă pură (versiunea aprobată prin decizia Consiliului Director din 25.02.2025) și din Regulamentul Cărții de Origine Română. Obligațiile legale de identificare și înregistrare sunt din O.U.G. nr. 155/2001 și din normele aprobate prin Ordinul ANSVSA nr. 1/2014, cu modificările ulterioare.

Ultima verificare a informațiilor medicale și de reglementare: 30 august 2026. Regulamentele chinologice se modifică periodic — înainte de o montă pentru care vreți pedigree, confirmați condițiile la asociația teritorială de care aparțineți.

Pentru tot ce ține de îngrijirea mamei și a puilor după fătare, găsiți produsele potrivite în secțiunea pentru câini.