Aristocratul
– Georgeta Ivan
Raffa-i un aristocrat
Cu origini clar, habsburge.
Falnic foc, la blană dalb,
Un prinț mândru de-al său sânge.
Cu ochi negri de cărbune,
Îl mănânci din ochi de drag.
Pămătuful creț din coadă
Sus și-l ține ca pe un steag.
Un mic Fram cu ochi de tuș,
Cu limbuța rozalie,
Un năsuc , cărbune pus
Pe gurița lui hazlie.
Il răsfață toți din casă.
Grăsunelul cât un pumn
Acum a crescut și-nvață
Manierele de domn!
Are tot ce n-a visat
De la viață’n astă lume.
E iubit, chiar adorat
De tati, mami şi de bune!
Dar cum nimeni pe ăst pământ
Nu-i așa mereu perfect,
Raff-al nostru-i cam timid,
Cam fricos, cam reticent!
Si cum să o faci p eroul
Când ți-apare-n față un zmeu?
Căpcăun, inalt cât boul
Si cu dinții fierăstrău ?
Latră gros și se smucește
Să-l atace cu tupeu.
Raffa, bietul, inlemnește!
Se roagă la Dumnezeu!
Si degrab atunci se ascunde
După tati, sansă nu-i,
Lăsând coada-ntre picioare
Si uitând de rangul lui!
Si când Goliat dispare,
Iese Raffa tremurând,
Cu urechile blegite,
Face grav un jurământ:
Că de mâine o să vadă
Toți ce au fost martori la caz,
Că el, Prințul din poveste,
Va fi cel mai cel Viteaz!